marți, 3 februarie 2009

Vanzatorul de legume

Furaţi de varietatea mărfii expuse, de culori şi forme, abia-l zărim pe cel de dincolo de tarabă, nu-i dăm bineţe, nu-i reţinem semnalmentele.
El însă cu sufletul trudit, ne depistează ochii lacomi, adulmecând din priviri trufandalele, simte cum dau năvală pofte gastronomice, forţându-ne să evaluăm, în gând, posibilitatea pecuniară a portmoneului nostru …
Se-ntreabă, ades, pe unde suntem, ce mai facem … Nu l-a văzut de mult pe bătrânelul tăcut, ce cumpăra invariabil, o dată pe lună, două roşii, un ardei şi-o crenguţă de strugure … Ajung câteva boabe … prea seamănă cu lacrimile şi, din astea, are destule… Şi-l imagina întinzând prânzul neputinţei, într-un colţ friguros de odaie singuratică.
Apoi îl alungă din gând, pentru că-l zăreşte pe domnul cu maşină argintie, care, sigur, iar are musafiri, altfel ce-ar face cu atâtea legume şi fructe scumpe, plătite, mereu, cu aceleaşi bancnote mari. Iar îl lasă fără mărunţiş pentru rest. Noroc cu cei care-şi plătesc una bucată ardei cu agoniseala pitită-n puşculiţă. Ferice de ei … se pot simţi … « eterni copii » …
In aşteptarea clienţilor, mai citeşte un ziar, o revistă, e bine informat … deşi, noi cei care-i poposim în faţă suntem cel mai elocvent articol , despre cum mai evoluează societatea, despre ce şi cum se mai poartă în materie de sacoşă, pe drumul existenţei … paradoxal de consecventă în … trecerea ei …
Vânzătorul de legume ştie … e bine informat .