duminică, 18 ianuarie 2009

Clanta

O atingem de zeci de ori pe zi, atingere imperios necesară pentru a putea pleca, a putea veni, pentru a deschide porţi spre lume, pentru a închide uşi ce sufletul le vrea definitiv ferecate.
Banala clanţă ne simte fiorii emoţiei când specăm ca, dincolo de uşi, să ne întâmpine fericirea, dar şi apăsarea lacrimei când, trântind uşa, ieşim dezgustaţi din viaţa cuiva drag.
Ar trebui să fie însoţite, la cumpărare, de un certificat de garanţie care să ne spună clar ce uşi deschid fiecare … spre lumina bucuriei sau …întunericul dezamăgirii …
Aşa … cărui serviciu de protecţie a consumatorului să ne depunem plângerile pentru înşelarea aşteptărilor ?

Niciun comentariu: