Cuvantul

Ma tem de cuvantul care, cu incapatanare, nu se mai vrea rostit. Cate intelesuri pierdute, cate sensuri aruncate in tacere, cata tacere aruncata in tumultoasa nepasare.

Poate nu-i important cuvantul
Dar din comori e tot ce am,
El stie sa-mi exprime gandul,
El stie oful care-l am.

Ma rog lui, cuvantului, sa nu se-ascunda sub amortite glii si sa se lase rostit de buze, ce pot aduce alinare. Un cuvant ... o raza de soare pe frunti incretite de indoieli ... un cuvant ... o aripa de stea poposita pe umarul sperantei ...
Cuvantul bine rostit face sa tresara, in nisipuri fierbinti, izvoare de cristal; cuvantul rostit la timp alunga indoieli si spulbera durerea asteptarii.
Nu ma tem de furtuni naprasnice, ce vantura frunzisuri, nici de tradarea celor carora le-am incredintat, neinspirata secretul sufletului, cel mai tare ma tem de cuvantul ce nu se mai vrea rostit...